O țară din America de Sud introduce vaccinarea anti-COVID obligatorie de la vârsta de 5 ani

O țară din America de Sud introduce vaccinarea anti-COVID obligatorie de la vârsta de 5 ani
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 24/12/2021, 21:44

Ecuador a devenit joi prima țară din lume care a impus vaccinarea obligatorie împotriva coronavirusului pentru copiii de peste 5 ani, în contextul depistării variantei Omicron în această țară.

Anunțul a fost făcut de Ministerul ecuadorian al Sănătății, informează France24.

„În Ecuador, vaccinarea împotriva COVID-19 este declarată obligatorie. Vaccinarea obligatorie se aplică persoanelor cu vârsta de cinci ani și peste”, a anunțat Ministerul Sănătății.

Aproximativ 69% din cei 17,7 milioane de cetățeni ai Ecuadorului au primit până în prezent două doze de vaccin, iar 900.000 au primit doza booster.

Ecuadorul a înregistrat până în prezent aproape 540.000 de cazuri de COVID-19 și 33.600 de decese asociate acestei afecțiuni.

Persoanele care au motive medicale pentru a nu se vaccina vor fi scutite de această obligație legală, a anunțat Ministerul.

Potrivit comunicatului, decizia se bazează pe Constituția Ecuadorului, care stipulează că dreptul la sănătate trebuie garantat de către stat.

Pentru a combate creșterea numărului de noi cazuri după ce varianta Omicron a fost detectată pentru prima dată în urmă cu o săptămână, Ecuadorul a impus obligativitatea prezentării unui carnet de vaccinuri pentru ca cetățenii să poată să intre în restaurante, centre comerciale, cinematografe, teatre și alte spații publice.

Vaccinarea este obligatorie în Tajikistan, Turkmenistan, Indonezia, Micronezia și Noua Caledonie, dar doar pentru adulți.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Istoricul Yuval Harari, despre adevăratele intenții ale lui Putin: „Dacă este lăsat, vom vedea din...
Câți bani a plătit un român pentru 3 mici și o ciorbă de burtă, într-un...
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal...
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce...
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Ce gest a făcut Nemo după ce a câștigat Eurovision! Reacția lui Dan Negru vizavi...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
O simplă modificare a unei mese poate aduce beneficii pacienţilor cu afecţiuni hepatice
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
ILEGAL pentru orice român. Te scanează automat. A intrat în vigoare pe 31 martie
Salarii foarte mari pentru românii din Spania. Ce venituri oferă angajatorii
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Reacţia dură a purtătorului de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, faţă de câştigătorul Eurovision: "Victoria...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
O nouă formă genetică a bolii Alzheimer a fost identificată la persoanele cu un factor...